vineri, 9 decembrie 2011

obsesii

ochiul tânăr al lui socrate îmi
arată lumina filozofală a
pietrei amorțită în mâna sibilică
ai crede că pot vindeca
trupul morții
se scurge-n mulțimile
adunate în dealuri prin spelunci
zidurile mă strigă și
le răspund: sunt fiica pierdută pe o pajiște
fără de margini înlăuntrul meu
zac pietrele ucise.

tăcere...
nu se mai aude glasul ploii
plânsul
demult
s-a stins
pustiul
se-ntinde de-a lungul și
de-a latul zăpezilor de sub copită
umbra cailor/semizei se
proiectează ca o filă
păgână
la mine-n obrazul de ceară
nechează răscolind în
vârfuri de munte
norii
dar mi s-au dat cețuri și
râuri de umbre
amestecate-n firele de iarbă
întrevăd copilul desfrâului
agonizând
obsesiile se învârt eretic
se-nvârt de mână
cu viața și moartea.

eu tot mai desenez obsesii de umbre pe
un perete de granit le tai
de-a lungul și
de-a latul malurilor ceții

2 comentarii:

Anonim spunea...

"ochiul tânăr al lui socrate îmi
arată ..."
c-am îmbătrînit şi nu mai percep nici iniţiale majuscule, nici punctuaţie de rigoare...
Ce caută "moda" şi proza în Poezie?

M-aş da Anonim, dar nu sunt: mă numesc Nicolae Ciobanu şi aş dori să (vă) citesc după străvechile canoane.

Anonim spunea...

bine ați ajuns pe această pagină domnule Ciobanu. Eu nu prea doresc să respect vechile canoane, dar pe internet or fi destule poezii care merită citite de dv. cu respect și drag, dorina n.

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...