luni, 19 decembrie 2011

străin al vadului


nemărginirea e chiar
calea lactee desprinsă din
trupul cu frunze ascuțite
când vom împodobi pomii
într-un  alt Crăciun al brazilor
scăldați în râuri de tăcere.

mâniei noastre vor adumbri lumina
drumului aprins cu torţe de
argint ne vom petrece peregrini
în apele cu flori de nufăr
să acoperim umerii mulților
cu soarele din piatră. în
grădina adormită
pe un obraz străin.


Niciun comentariu:

amnezie poetică

mă închid în ochiul de sticlă trupul mă strigă pe un nume sacadat într-o numărătoare abstractă se face iarăși noapte perdeaua neagră spa...