luni, 19 decembrie 2011

străin al vadului


nemărginirea e chiar
calea lactee desprinsă din
trupul cu frunze ascuțite
când vom împodobi pomii
într-un  alt Crăciun al brazilor
scăldați în râuri de tăcere.

mâniei noastre vor adumbri lumina
drumului aprins cu torţe de
argint ne vom petrece peregrini
în apele cu flori de nufăr
să acoperim umerii mulților
cu soarele din piatră. în
grădina adormită
pe un obraz străin.


Niciun comentariu:

prea(lăuntrică

simt cum mâna mi se întinde peste timp luându-mi locul de acum locul meu încape într-o virgulă într-un singur punct m-aş și ascunde D...