dezleagă-ți brațele

din mal
port în mine o mare adâncă și
tulburată privesc adesea
din profil fotografiile alb negru și
din perete o lume necunoscută
mă îndeamnă să adorm pe o altă coastă.

„haide, irma, dezleagă-ți brațele din mal,îmi strigi.”
nu tresar pentru că mi-ai și uitat
numele pe o margine de piatră...

nici nu m-am plâns, dar tu te înfurii
îngropi cuțitul și spargi pahare în
palmele însângerate ții trupul meu/frescă
rezemată la căpătâiul crucii unui necunoscut/mormânt.

nu.
asta e clar. nu îmi mai plac ușile când se închid.

ca un răspuns neașteptat pe sub umbrele cenușii ale așteptării
se contura tabloul misterelor de epoci neuitate
copii cu zâmbete achiziționate de la second hand
sar coarda și numără din patru-n patru fără să clipească
pro-mi-si-u-ni-le-se-țin-chiar-și-a-ce-le-î-ne-ca-te-în-ve-nin...

ce, dumnezeu? e iarăși primăvară?