preoteasa de ceară

numai în colțul acela nu ajungea
lumina. sanctuarul era pustiu și noaptea
îmi acoperea umerii cu mantia de smoală
pe care au crescut stele din rădăcini. mi-am tras gluga
peste cap și am înghițit frigul amestecat cu neliniștile tulburi care
se făceau ghem
la picioarele mele îndoiala se frângea în ecouri puternice.
orbirea îmi rodea din pleoapă . cu dinți de metal
norii se petreceau, ca o paradă sumbră, pe sub ferestre.

tăcerile-mi înțepeneau în gât.
Clint Mansell - Requiem For A Dream-Lux Aeterna

Asculta mai multe audio clasica

oglinzile se priveau suspicioase, față în față, din dreapta în stânga
chipurile se conturau șterse și palide.



tot mai palid,
cineva din afară îmi strecura o batistă mototolită în formă de trandafir,

șoptindu-mi:


-ia, șterge-ți ochii de praful stelelor, iubito,
înserarea asta a uitat să înflorească și buzele tale au amorțit...

gândurile mă fură pentru încă o noapte sunt preoteasa de ceară
am crucifixul imens înfipt în piept și candela pâlpâindă
în mâna dreaptă țin partea stângă a cerului
cu privirile adun neliniști, frici, regrete, cobor scări
cu trepte inegale, ciobite.

învăluite în fum, capetele cavalerilor se dezgolesc de coifuri,
săbiile zornăie, scuturile se frâng, talanții vorbesc pe ascuns despre

cum se vând și cum se cumpără oameni.

procesiunea urmează ecoul pașilor mei,
niște gothici îmi cer arginții cu

împrumut să-și cumpere percinguri din piața sclavilor

aud strigăte curmate de loviturile de bici,

portrete vechi se întâlnesc într-o lume a umbrelor uitate.
îmi trec piciorul descălțat prin pământul sacru care

geme de blesteme
eu șoșotesc o rugăciune

se pierde printre ruine, ca un abur cald.

nu mai e mult, taci. urmează-mă. strig înălțându-mi candela și scutul.
crește prin mine crinul, sfârtecând inima împărătesei mausoleul e păzit.
doi lei din piatră își încrucișează săbiile, scot flăcări și ard cu pocnete
de bici.


dar eu tot rătăcesc și caut lumina pe care am aprins-o cândva,
în seara aceea albastră de iarnă turbată
ca o lupoaică îndurerată.