gravură în piatră

orașele vechi își leagănă tristețea
din pragul ușii le flutură perdeaua franjurată
ca o batistă uitată într-o mână de argint
pe un peron murdar de gară
de la celălalt capăt al lumii
bătrânul cu monoclu numără pașii morții
cu mare precizie
din dealul copoului
cad frunze otrăvite
în arșița amiezilor
se ascund cadavre
după umerii timpului
în case umede igrasioase doar cioclii mai citesc
jurnale proză minimalistă poeme (ră)suflate
ascultă știrile mondene
privesc femei cu buzele umflate
*îmblânzitorul de vipere e mai bogat
*jungla- mult mai sărăcită şi atunci
apasă cu degetele sinucigașe tastele din plastic apasă
apasă și caută liniștea eternă
să și-o reproiecteze
pe un perete translucid
dincolo de sticlă

pisicile mănâncă anafură
le cresc aripi uriașe cu pene stacojii
copilul strânge cioturile la spate
copilul privește (ne)încrezător înspre vecinii învechiți
nu vrea să le vadă strălucirea nu vrea
să-i mai trezească din liniștea în care s-au întors
târându-și pașii obosiți noaptea îi apare
ca un zâmbet calificat pe un obraz de lună
când omenirea își caută orbirea
cu sângele albastru
supt din seva nucului
rămas captiv într-o fereastră