pustiul lui cain

sunt moștenitoarea unui neam apus înainte
de a se naște corul copiilor uciși a cântat un te tedeum
până dincolo de timp ecoul lor încă rănește și scurge ochiului
lacrimi de fum ștergându-ne pe mâini cu sânge

omul?
da, omul-să fie mulțumit cu sărăcia lui, căci nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit...ne vorbește slavici prin gura soacrei lui ghiță trec soldații cu bocancii cadențați cu armele pe umăr mergem la luptă zic și cântă tot un te tedeum
înfundat în piepturile dezgolite
trageți
trageți cu o moarte suntem datori vrem să ne facem datoriile și-apoi să adormim pe brazdele sărate suntem români, noi, da, români noi...

și-atunci, mă-ntreb, mărite dascăl, de ce își varsă cain în mine deșertul de cenușă?
pustiul?
și tot regretul de la începuturi, uitând de abel și de mine de tine și de foc?

uitându-ne rătăcitori...
pusiul ah da pustiul doar el mă poate ajunge

simt corbii cum îmi dau târcoale și-mi croncăneau pe la ureche că-s vechea preoteasa din pretoriu ba uneori mi-aduc ofrande îmi spun dar știu că îmi pândesc lumina și ochii doar lumina nu s-a stins căci noaptea s-a topit demult în mine
............................................................................
-îmi vinzi gogoși, bătrâne!
apropie-te!
ține palmele întinse!
ia-ți moartea și du-o mai departe...
............................................................................
dar, stai...
...
-de unde vine ploaia asta verde?
...