vineri, 26 august 2011

dar stai zâmbește

pe banca de ceară am stat
până spre seară și am ars în noi
lumânările îngălbenite
împrăștiam cu pumnii larg deschiși
hergheliile de fluturi

dar stai zâmbește
am dus și pietrele la râu
să se adape cât or vrea

de azi port curcubeul
cu mine într-o carte
și capul șarpelui hipnotic
iar fixează cana aburindă
din care ies pașii grăbiți
spre cimitir

nu rătăci privește
am cele nouă ceruri
ascunse-n piept
și-n globul de cristal
acum chiar pregătesc ruinele
cetății și săbia în teacă
o
las
să doarmă
da
chiar poate să
mai
doarmă

2 comentarii:

Father spunea...

..."am cele noua ceruri
ascunse-n piept
si-n globul de cristal"

Aici am gasit "farmecul" poemului; frumos!:)

Lumea din oglindă spunea...

multumesc

Silozurile

Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...