sâmbătă, 20 august 2011

urbi et orbi

cuibul de vulturi a fost răscolit în
foametea ciudată a mărilor saul
răsădea arme și culegea din
pietre pumnii dorințelor obscure

sfârșiți și goi flămânzi și delirând noi
adăpam lumina cu zâmbetele sterpe

demențial curgeam la vale pe
aripa de fluture nocturn săltam
de pe un nor pe celălalt nici
nu știam dacă exist sau dacă sfinxul însuși a
adormit cu buzele întredeschise a mirare în
trupul tău tăiat în stâncă
palidă și goală cu dinții strânși
într-o ultimă strigare săpam
săpam orbitele adânci și
ți-am șoptit în locul pe care îl credeam o inimă pulsând:
noli me tangere!
așteaptă
până mâine
când am să mă înalț ca ibis
pe treptele abrupte
să mă-ngrop în
cer și pe pământ
acolo și aici...
..........................................................
infernul din tăcere s-a trezit
și pan își căuta de-o vreme
naiul prin măruntaie și
oasele albite

2 comentarii:

Manoliu ~ spunea...

mult talent,
multa frumusete!

misionara spunea...

multumesc!

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...