sub cenușa hrisovului
pietrele devin mai ascuțite
fantome alungate din lumea umbrelor
își plimbă pașii cu mare fast
prin piața unirii fiecare porumbel
poartă pe umeri veșnic
un suflet cald
îmi mângâie obrazul
simt mâna cum poposește
și mă adoarme lângă râul înspumat
doar orbii îmi sapă cu mișcări grăbite
chipul pe lespedea de piatră
iau formă autistă
gândesc secvențial
și-ncremenesc un bazorelief cernit
prin zorii argintii
cu poza ta lipită pe obraz
ca un plasture cleios
care -ncercase cândva
să îmi acopere
o rană
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu