vineri, 5 august 2011

simbioză(5)

sub cenușa hrisovului
pietrele devin mai ascuțite
fantome alungate din lumea umbrelor
își plimbă pașii cu mare fast
prin piața unirii fiecare porumbel
poartă pe umeri veșnic
un suflet cald
îmi mângâie obrazul
simt mâna cum poposește
și mă adoarme lângă râul înspumat
doar orbii îmi sapă cu mișcări grăbite
chipul pe lespedea de piatră
iau formă autistă
gândesc secvențial
și-ncremenesc un bazorelief cernit
prin zorii argintii
cu poza ta lipită pe obraz
ca un plasture cleios
care -ncercase cândva
să îmi acopere
o rană

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...