mă îmbrac în pieile nopții
sunt singurul meu animal nehrănit
care îți poartă pe brațe trupul
străine rostește-mi numele
ca pe o rugăciune
nu mai mă încap nici închipuirile
sunt lichidul efervescent
alb lipicios mă desprind
de pe zidul fierbinte
alunec în bătăile de tobe
devin o altă amintire
reprimată a unui veteran
îmi zboară creierii
peste un pământ nestrăbun
unde hălăduiește o hoardă de sălbatici
jucându-ne la sorți cămășile
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu