sâmbătă, 29 octombrie 2016

rostește-mi numele!

mă îmbrac în pieile nopții
sunt singurul meu animal nehrănit
care îți poartă pe brațe trupul
străine rostește-mi numele
ca pe o rugăciune
nu mai mă încap nici închipuirile
sunt lichidul efervescent
alb lipicios mă desprind
de pe zidul fierbinte
alunec în bătăile de tobe
devin o altă amintire
reprimată a unui veteran
îmi zboară creierii
peste un pământ nestrăbun
unde hălăduiește  o hoardă de sălbatici
jucându-ne la sorți cămășile

Niciun comentariu:

murmurul viorii

mâinile mele au amorțit pe arcușul viorii las murmur de stol în drumul rătăcirii chiar glezna mi se frânge a strigăt înăbușit pe țăr...