sâmbătă, 1 octombrie 2016

...o, tempora!


 aşadar n-am să mai umblu 
pe unde se destramă pietre 
limite n-am să mai pun 
până la sfârşit am 
să mă las cuprinsă: 
,,lumina nu poate fi decât un nou labirint,, 
şi totuşi prea târzie străfulgerare 
pe faţa neîncăpătoare a timpului 
cerul iradiând în noi 
Adâncul am încremenit 
ca pe un târziu în care mi se prăbușise inima 
şi eu... şi tu... abia îndrăzneam 
să atingem marginea curmată 
a bătrânului pământ

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...