sâmbătă, 29 octombrie 2016

În umbra vântului




Pădurea e tânără,
are o cunună albă
crescută sub tâmplă.

S-a născut într-o secundă
și-mi bate aritmic în ridul ochiului
de pe frunte
situat între cer și pământ
eu nu mai pot fi singură.

Triluri de greieri flămânzi
mușcă din ușa cerului.

O ploaie de îngeri coboară
cu sulițe înfipte-n aripi

Îmi încalț pașii cu umbra vântului,
mă afund în marea zărilor albastre
să îmi atârn timpul
de un ultim zbor
curbat în gânduri înverzite…

Și simt cuvintele cum putrezesc
sub pleoape…

Niciun comentariu:

amnezie poetică

mă închid în ochiul de sticlă trupul mă strigă pe un nume sacadat într-o numărătoare abstractă se face iarăși noapte perdeaua neagră spa...