Pădurea e tânără,
are o cunună albă
crescută sub tâmplă.
S-a născut într-o secundă
și-mi bate aritmic în ridul ochiului
de pe frunte
situat între cer și pământ
eu nu mai pot fi singură.
Triluri de greieri flămânzi
mușcă din ușa cerului.
O ploaie de îngeri coboară
cu sulițe înfipte-n aripi
Îmi încalț pașii cu umbra vântului,
mă afund în marea zărilor albastre
să îmi atârn timpul
de un ultim zbor
curbat în gânduri înverzite…
Și simt cuvintele cum putrezesc
sub pleoape…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu