stropesc dimineața cu icnete prelungi
înfundate în hohote ascund zilele în nopți și
nopțile în lună plină
văd fețele sfinților balansând candele aprinse
ard clipe și adună fire de nisip în
cupe de argint ne fac semne că a mai trecut o vară
s-a prelins prin zidul iernii cu fulgi cenușii de păsări libere
sorb gustul acru al mărului verde
ca pe un semn de întrebare
încadrat în puncte de suspensie zburătoare
oamenii buni sunt cele mai triste amintiri îmi zic
intonând în gând un cântec lugubru despre
cum a asfințit soarele în umbra ta
pe când mă dezbrăcam de piele și îmi trăgeam cu grijă
genunchii mai aproape ca să te simt
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu