duminică, 30 octombrie 2016

Eu sunt poeta viselor albastre

Eu sunt poeta viselor albastre
Și-am adormit în umbra mea,
Îmi înfloresc pe trup zăpezile sihastre
Când mă-învelesc, profan, cu umbra ta.
Eu sunt poeta ce se-închină lumii,
Și-o lume-întreagă am umblat
Strivindu-mi cântecul în strălucirea lunii,
Mi-au curs pe trup miresme, neîncetat.

Eu sunt poeta fără stea, Știi?
Steaua mea ți-am dăruit-o ție,
Să-ți odihnești fantasmele în ea,
Ca într-un izvor de apă vie.

Eu sunt poeta fără nume,
Căci numele mi l-ai strigat,
Și nu s-a mai întors la mine
Oricât l-am așteptat.

Poemul meu mă bate, azi, pe umăr,
Pe umărul încovoiat,
Nu are fală, Nici zorzoane,
Chiar el mi-a spus spre dimineață,
Că numele mi l-a uitat…

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...