sâmbătă, 29 octombrie 2016

Ridică-te!

Nu ți-am atins, aseară, trupul?
Necunoscută fiinţa mea îți pare?
Ridică-te!
Nu sta pe aripa mea frântă!
Sunt pasărea albastră.
Mă zbat în geamul vieții tale,
Mă zbat fără-încetare…
Dar vreau să mă înalț
ca o zeiță-întruchipată…
Mi-ai frânt şi aripa cealaltă?
Nu pot?
Nu vrei să îţi mai bat în poartă?
Şi-încep să tremur,
Să îmi strâng pumnii şi sa plâng…
Aşa cum s-ar ruga o pasăre rănită,
Ce ştie, că de mâine, vei coborî-o în mormânt…
Ca să mă-împaci, tu-mi cazi în față,
Şi îmi șoptești ca pe-un sărut,
lăsat pe umărul ce ieri,
În poarta cea de fier s-a rupt:
-În noaptea asta, se deschide cerul,
Vorbesc şi animalele în şură,
Te rog,  nu-nchide ochii…
Și lasă-mă să te sărut…
PE GURĂ…

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...