duminică, 30 octombrie 2016

Dă-mi mâna ta, iubite!

În harfa inimii
S-aude-un cântec înfundat,
De suflet dezrobit,
Ce hăuri a cutreierat
Și m-a găsit…
Cu ale mele corzi
Demult neacordate,
Cu ale mele gânduri reci,
Dar…uneori mai dezghețate…
Străine,
Ce-ți cânți, alene,
Dorul sugrumat…
De unde vii?
Din care zări?
Că nici în vis,
Himera pribegită nu ți-am așteptat…

De ce-mi strunești cu patimă
Al zilelor mister?
E-atâta liniște în cer…
Că aș putea, fără să vrei,
Să-ți torn în vene apa vie…
Cu care sufletul mi-am adăpat,
Când zarea ne era pustie…
Ș`-atunci, îți amintești,
Cât am oftat?
Te mai întreb:
-De ce-mi mai cânți,
În pieptul dezgolit, iubirea?
Ca pe-o sirenă despletită
Ce se-îneacă-n zori de zi, de teamă
Că nu-și mai amintește cântul
Fără de care mateloții ar muri…

-Dă-mi mâna ta, străine,
Cu ochii goi, cu fața suptă
Și trupul ca o torță-înflăcărată,
Să ne-avântăm în marea veșnic tulburată,
Ca valul ei albastru-înspumegat
Să ne absoarbă pieptul de păcat….

Niciun comentariu:

murmurul viorii

mâinile mele au amorțit pe arcușul viorii las murmur de stol în drumul rătăcirii chiar glezna mi se frânge a strigăt înăbușit pe țăr...