În harfa inimii
S-aude-un cântec înfundat,
De suflet dezrobit,
Ce hăuri a cutreierat
Și m-a găsit.
Cu ale mele corzi
Demult neacordate,
Cu ale mele gânduri reci,
Dar, uneori, mai dezghețate.
-Străine,
Ce-ți cânți, alene,
Dorul sugrumat.
De unde vii?
Din care zări?
Căci nici în vis,
Himera pribegită
nu ți-am așteptat…
-De ce strunești
Al zilelor clepsidră?
Și-îmi cânți iubirea
Ca pe-o sirenă despletită
Ce se-îneacă-n zori de zi,
de teamă că nu-și mai amintește cântul
Fără de care mateloții ar muri?
-Dă-mi mâna ta, Străine!
Cu ochii goi, cu fața suptă
Și trupurile ca o torță-înflăcărată,
Să ne-avântăm în marea veșnic tulburată,
Ca valul ei albastru-înspumegat
Să ne absoarbă de păcat….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu