luni, 10 octombrie 2016

geneza@ochiul lumii

aud glasul corbului
fâșâitul lui asurzitor şi aspru
ochiul lui trist
mă înspăimântă
s-au cuibărit în el
toate durerile lumii zic
apăsătoare lumină
Lumină tu cea mai albă
dintre toate fecioarele
cutremurată
peste zările argintii
copii alb-albăstriu siderați torci
din nisipuri cernându-i ca pe o pâclă
în care se zdrobește infinitul
şi noi
aceiași noi
mai nepăsători
mai ghiftuiți apatici şi fazi
cu buzunarele doldora de Nimicuri
trecem lamentabil prin faldurii plisați ai oglinzii
multiplicându-ne în nesfârșit
-ochi singuratici -ochi ai lumii-
asmuțiți.

Niciun comentariu:

Tot întrebându-mă

Înfiptă într-o nerăbdare de demult aștept cu tălpile de foc- e ca şi cum aș avea un bandaj în jurul capului amor...