luni, 31 octombrie 2016

femeia din mine

între obrazul meu și-al mării
se ofilește dimineața
un pâlc de nuferi
palizi îmi zâmbesc
de sub tristețe
arzând în valuri
se ridică singura punte
la poarta nopților stai!
!privește
femeia din mine
o să îţi arate cum te vei stinge și
cum se moare dar
mă fereşti ușor
de articifii mă simți de
sub fardurile înghețate
cresc lumini şi riduri
chiar m-am dezbrăcat
de frunze ca să te caut
pe distanțe largi
acolo unde se ating
doar păsări

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...