Privește, iubite! E macul iar in floare,
Își strânge sângele-n obraz
Și-adună lacrimi în petale.
Iar bobu-i cristalin de rouă,
O să-ți aducă-n dar iubirea nouă.
Dar noaptea asta argintie, răcoroasă,
A îmbrăcat doar pentru noi haina albastră.
Și-acum aștept pe frunte semnul nemuririi,
Îngenunchiată-n rama sfântă a amintirii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu