miercuri, 5 octombrie 2016

o sinucidere latentă



uriași cu frunțile învinețite
până la cer
dărâmă frazele din carte
strangulează focuri
sting răni
cu tălpile atinse
undeva omul
privește ceasul morții
peste zare alunecând
strălucesc miile de stârvuri
securea cade
amenințând
colții de lup
străpung în ceafă
păsări înviază în
măștile din vis
e o sinucidere latentă zic
adevărul
se împuținează
la chip şi faptă.

Niciun comentariu:

murmurul viorii

mâinile mele au amorțit pe arcușul viorii las murmur de stol în drumul rătăcirii chiar glezna mi se frânge a strigăt înăbușit pe țăr...