miercuri, 5 octombrie 2016

o sinucidere latentă



uriași cu frunțile învinețite
până la cer
dărâmă frazele din carte
strangulează focuri
sting răni
cu tălpile atinse
undeva omul
privește ceasul morții
peste zare alunecând
strălucesc miile de stârvuri
securea cade
amenințând
colții de lup
străpung în ceafă
păsări înviază în
măștile din vis
e o sinucidere latentă zic
adevărul
se împuținează
la chip şi faptă.

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...