te-am reclădit în mine ca pe un pod
cu umerii din piatră din picăturile de jad
te-am adunat și-mi atingeai cu degetele-nfiorate
buzele de ceară să îți șoptesc poemele
albastre scrise în viața de
cenușă
cu mâinile ca niște flamuri mă îndemnai să
plâng să strig să cânt...să dorm
îmi străbăteai de dimineață trupul
ca pe un abur smuls
din inima peșterii
tăiate în cruce de lumini
...................................................................
vreau multă liniște am zis și
de atunci
te caut
te aud
te simt
................................................................
dar poate o să îmi cumpăr
altă viață de pe taraba
umbrelor de foc.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
4 comentarii:
Mi-ai adus aminte de cronicarul Ion Neculce:)
Ai vre-o legătură? :)
Frumoase poezii!
Mi-a placut mult poemul! O seara frumoasa!
Mariana, doar m-am născut într-un sat cu numele Neculce și pseudonimul mi l-au stabilit niste poeti ieșeni. multumesc mult de vizită! cu drag
Domune Manoliu, multumesc...aștept un poem de al dv. la răspunsul unui poem de al meu.inspiratie și har
Trimiteți un comentariu