SAECULUM (dialog IV, Dorina Neculce şi Rameel)

http://romaniamare.ning.com/xn/detail/6291961:BlogPost:23023?xg_source=activity

ochiul din frunte a început să ți se zbată
stânjenindu-ți căutările
au mai rămas câteva întrebări
răzlețe pe o lespede șubrezită
se conturau iluzii galbene zădărnicii
asprite ca gurile țesute în fire
înfierbântate de nisip
noi căutam relicve sticle eșuate închisori
pentru răvașe ascunse mâinilor perfide

desfrunzește-mi trupul subțire
păstrează-mă în camera de veghe
cenușa nu poate să- își arunce scama
peste talazuri mările ne cheamă
să ne aprindă tâmpla de legendă
................................................și lanțurile de la picioare ne îngânau plecarea
pe drumul îngemănat zornăind
ca o chemare
(de Dorina Neculce)


Nu mai aud nimic
Am surzit
La vuietul nebun
Al veacului ce poartă
Putoarea răzvrătirii celei mari
Neascultarea şi
Gustul sărutului trădării

Vai!
Cunosc leghionul
Şi căderea lui
Trufia-i schimonosindă
Cu ecouri
Tânguite-n muritori

Nu răscoli nisipul
Acoperite sunt acolo
Strigătele multora
După ajutor
Ce n-au ajuns nicăieri

A noastră este
Nădejdea rechemării
Reaşezarea în primordial
(de Rameel)


vorbești cuvinte limpezi,
spui sacru, legi, nădejde...
dar fiii mei, pe umeri gârboviți de taine,
ale cui veacuri au purtat?

aud ecouri plăsmuite,
am vedenii, vorbesc o limbă neștiută
și pasul mă îndreaptă
să caut prin orbire acel
regat ce s-a ascuns.

am mâinile legate-n cruce,
am coastele străpunse, toate,
toate săruturile amare
pe buze de țărână mi-au crescut.

ooooooooo, nebunie, fiară de păcat,
dă-mi iarăși liniștea
și focul, scrumul, piatra care va prinde
viață din peștera scăldată în lumină.

sunt muritoare astăzi,nu mă atingeți, doar spre seară,
voi lua ocara din pretoriu

cu împrumut
ba voi primi în față scuipatul uui răzvrătit
și-mi voi clădi imperiul de cenuș
....................................................dar, iată-l de-atâtea veacuri
 Cain rătăcește prin pustie,strigându-și eternul lui păcat
(de Dorina Neculce)


Priveşte către Răsărit
La umbrele lungi
Ale stâncilor vechi
Ce au crăpat

Izvoarele adăpânde ale existenţeţi
S-au înroşit milenar
În sângele martirilor
Ziditor al noilor corăbii

Rănile morţii nu mai au biruinţă
În cenuşa trupurilor nimicite
Se odihneşte pacea

Zadarnică este bătălia
Şi războaiele ei
Cele ce au fost
Cele ce vor fi
(de Rameel)



cuibul de vulturi a fost răscolit în
foametea mărilor saul răsădea arme și culegea din
pietre pumnii dorințelor obscure

sfârșiți și goi

flămânzi și delirând noi
adăpam lumina cu zâmbetele sterpe

demențial curgeam la vale pe
aripa de fluture nocturn săltam
de pe un nor pe celălalt și

nu știam dacă exiști sau dacă sfinxul însuși a
dormit cu buzele întredeschise a mirare în
 trupul tău tăiat în stânca străină și
palidă și goală cu dinții strânși într-o ultimă strigare săpam
săpam orbitele adânci și

ți-am șoptit în locul pe care îl crezusem o inimă pulsândă
noli me tangere!
noli me tangere!
așteaptă
până mâine
când am să mă înalț pe treptele abrupte ca
să mă-ngrop în cer și pe pământ
acolo și aici...

Urbi et Orbi!
.......................................................
 infernul din tăcere s-a trezit

și căutam Eternul... prin măruntaiele și
oasele albite
(de Dorina Neculce)

Întrebările veacului
Sunt fără răspuns
Şubredă lespede le ţine
Ferecările celor vremelnici
Trecătoare şi ele

Vitejii coboară prin neputinţă
În pământ
Cine are chip?
Viaţa-şi ridică glasul
Din moarte
Însutite biruinţe
Prin putrejune

Freamăt
Ca o CHEmare

(de Rameel)