...generații și multe , multe ovații

la data de Dum Oct 03, 2010 4:55 pm Scris de Dorina Ciocan (Online)

în burta nopții încolțește sămânța fricii
sămânță alba născută din orgoliul morții
razele nu mai plâng
lacrimi neplânse stau agățate de pomul cerului
înstelat de suflete umede

Privește în jur
nu știi cine va fi sacrificat
eroii au lucruri neterminate pe pământ
se întorc agonizând
ca niște portari nespălați pe mâini
ziua are lumina căptușită cu visuri neterminate
uitate la capăt de tărâm paradoxal

suntem frumoși mereu noi înșine
strigăm epatând
din noi înșine nu vrem să mai ieșim
suferim în reluare ca într-un film
care nu se va termina niciodată
spectacol fad cu perdele roșii atârnânde
și actori neplătiți flămânzi de risipă și gânduri
mâncători de insecte colorate
aberații cromatice pierdute răvășite

amuțește sfinxul în bătaia nemiloasă a vântului
gura mea urlă
între cer și pământ același cuib de vulturi
în care străbunul Ștefan rostea cuvinte demne

azi demnitatea umblă pe străzi cu pingelele rupte
apleacă fruntea în țărână
e purtată din cap în cap într-un delir oriental

stâlpii sunt palizi de nemâncat
nu mai au gânduri comune
sfâșie unghiile carnea și strigă lupilor :
n-o atingeți...e otravă

doar oamenii au arderi lente
le ard oasele trosnind
copii se adună e foc de tabără fac dansul și cântă pe respirație :

am cravata mea / sunt pioner/ și mă mândresc cu ea/ sunt pioner

apoi se strâng buimaci unii în alții ca într-o înfricoșată îmbrățișare
ca și norii câlțoși
racheta din hârtie îl așteaptă pe fiecare :
(noi în anul 2000 /când nu vom mai fi copii...)
le orbește mintea cu frumusețe și lipsuri

veșnic sună telefonul
e mama
inima tresaltă
mereu tresaltă
țara trimite bilețele de iubire familiilor îndoliate
copasiune
a mai murit un suflet de copil

bang...bang...

în clopotniță copiii se dau huța în balans
agățați de câte un fir
greutatea este egală
toți au aceleași greutății
râd...
a mai murit un suflet de copil

trâmbițele ating cu mâinile înnegrite neantul
mâinile firave amorțesc
copiii scapă frânghia
neantul zâmbește îi cuprinde cu mâinile protectoare
îi mângâie pe obrajii înroșiți de lacrimi
lacrimi neplânse din pomul cerului

trupurile spasmodic strigă după ajutor
mamele sunt departe nu mai au aripi
un bocet se stinge încetișor
e poate un cântec de leagăn
iar dorm copiii

popor

generații

viitor

și multe, multe ovații...