de mult ochii mei nu își mai
trăgeau perdeaua pleoapelor
pădurile de gânduri se răzvrăteau
și mă-nchideam în trupul înalt predestinat
sufletelor neadormite
spintecate în lumina tăioasă a
privirii oamenilor goi
tresăream la pasul fiecărui trecător și
un pâlpâit de aripi părea să mă sufoce dar
mi-am lipit ființa glacială de trupul maiestos al catedralei
primeam în mine picăturile ploii desprinse din gura
pătimașă a zeului păgân
tu doar priveai mâinile-mi străvezii ce
încercau să îți oprească
bătăile ceasornicului viu
în casa aceea lipită de peretele umezit
cu smocuri aspre de ierburi crescute ca niște răni deschise
îmi era dat să te-ntâlnesc
în lumea mea
nu am știut de miazăzi
sau miazănoapte
și-aș vrea să mă întorc
să-ți cer să îmi păstrezi doar amintirea
ca pe o floarea de mușcată ferecată în fereastră...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
4 comentarii:
...de mult ochii mei nu-si mai trageau perdeaua ploapelor...Foarte frumos ati compus poemul!
O seara splendida sa aveti! Cu drag - Manoliu
multumesc pentru vizitele dv.cu drag
Doamna Dorina! Poemele dvs. au gust nostalgic, o vie trăire a iubirii pierdute ce lasă în urmă amintirea florii de muşcată din fereastră. Din cauza timpului ce mă presează şi nu mai are răbdare cu mine nu v-am mai vizitat de mult blogul. Sper să mai revin. Cu sinceră prietenie, Vasile Anton
multumesc, domnule Anton...nu-s tot timpul nostalgică.
poate am lăsat vaga impresie.dar sunt doar trăiri detașate de poet...cred
vă multumesc de vizită!
Trimiteți un comentariu