luni, 16 ianuarie 2012

îndemn/blestem

 îndemn/blestem

ca un stigmat al absurdului
peisajul se descremenește
de sub pânză ies nouri oameni ceruri
copaci cu frunzele triunghiulare ard
pururi în lumină și liniștea părea să mă înghită
ca niște lame simțurile mi se ascut înflămânzite
să nu te tai ai grijă îmbracă-te în dungi de voluptate
șoptește întunericul
din criptă
aud miile de glasuri înfundate
și râsete stridente și poticneli
ecouri sparte în mine
intră fără o voie o sete de
albastru și încep să povestesc
să povestesc
(hai mai aproape bătrânico)

de la o vreme oile îmi pasc obrazul
țintesc spre pieptul meu zvâcnesc sofisticat
 ca un nebun cu poamele de aur
sunt duzi cu buzele apoase
ce-mi sug din sângele bolnav

înfricoșată trag storurile
agonizez în poala unui veac buimac
biserici mi se zgâlțâie pe buze

credeam că am murit
dar umbrele se zbat
în coastă zorii mă încearcă
e ca într-o plângere de valuri

sunt sclava unei zile cu gropile adânci

așez în glastre stele reci albastre albe verzi
pământul mă cunoaște și-mi cântă un capriciu/
pian cu clape stinse
din smârcurile ceţei țâșnesc
luminile de-argint

-haaai, mai aproape bătrânico!

Niciun comentariu:

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...