sunt femeie. am gânduri albastre
cu care pot leagă nourii.
mâna dreaptă mi-o cutremur peste clape iluzorii .
mă știi. ţi-am amintit de mine când
am sorbit împreună zorii din cupa nopților
cu nuanţe vișinii
ne şi rostogoleam
în strânsoarea
sufletelor adormite
alunecam pe sub oraşe cenuşii
părtași ai unor taine de neclintit într-o ploaie
caldă a valurilor păgâne ne zbăteam trupurile amorțite
scuturând din gene peștii cu gurile de sticlă.
puteam înnebuni în ierburi dezrobind sclavii
din legătoarea însângerată a funiilor
ruginite într-un mănunchi de oase
și eu
și tu
veșnic rătăcitori prin praful putrezit al gândurilor
când s-or retrag apele am să evadez şi o să
te caut unindu-mi aripa de sufletul neîntregit
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu