sălbăticind cimitirele

printre zăpezi
aerul miroase a sămânță
răsădită în pereții văruiți
cu lacrimi de odinioară

aici soarele strălucește
întruna îmi zici cu palmele umplute
de lumină vin și pleacă păsări
decupate din mormânt cu zboruri ninse
de arme înstelate

universuri de hârtie se nasc
din ceruri de cenușă
și eu îmi aștern îndoiala pe
marginea cetății asupra unor guri înfometate
de
sărutări deșarte ce încearcă să îmi mângăie tardiv
brazda adâncită de sub frunte
aprind rugul necunoașterii
e unul din duhurile nopții care încearcă
răscolind cu gheara însângerată
zările
să ne îngroape alături în ape de apus.
-dă-mi mâna, prietene,
iar înfloresc vișinii la poartă
sălbăticind cimitirele
cu frunze albe în formă de suflete moarte...