întunericul îmi sfâșâie ochiul desenând umbre
într-un infinit dantelat în pietre vorbitoare
nu mă mai strigă nimeni
pe gura hornului vârcolacii au adormit
cu buzele încleștate a moarte subită
zborul păsării se frânge
în mijlocul urmelor de elefant
acolo se strâng elfii ca să danseze
cu pașii de ierburi pitice o să las
baioneta să mă taie în felii
*
privește dragostea mea cea
străvezie cu aripi de plumb și
strigă prin zidul de foc
apoi cântă pentru că e
iarăși zi de sabat
în pretoriu se vinde carnea sacră
se aruncă în oameni cu bulgări de blesteme
***
privește-mi dragul meu dragostea asta a mea orbită
de lumini putrezite în eșarfe de mătase și
spune-mi de ce se deschid târziu morile
de vânt rozându-și pietrele-n apele mâloase și tulburi
când totul e doar o deschidere ucigașă de pleoape
asupra unui univers aflat în colții șacalului
cu dinții șiroind
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu