dacă lutul ar fi fost mai proaspăt
îmi zic dacă lutul nu ar fi curs ca
lacrima am fi avut vreme să modelăm
copiii albaștri să-i așezăm în templul
de lângă chiparoșii cu trup de sare
alăturea de chiștii cu zâmbet trist
timpul se rostogolea-n prăpastie
cu strigăt de bing bang chiar
auzeam chemarea și
nu mă puteam opri cu cât
strigai mai tare cu atât
mi se îndepărta cărarea
peste zare
ooo și-aceste mâini nu prea frumoase
uitam și firele urzite în legendă
acum doar mai cârpesc
cuvinte cu acele de lemn
strivesc sub talpă tot ce-mi iese-n cale
și plânsetul/suspinul tresărea
se auzea departe
tot mai departe
nu-l mai puteam ajunge
să îi șterg lacrima de fier
din colțurile gurii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
2 comentarii:
nu stiu de ce aceasta poezie ma duce cu gandul la perfectiunea ceasurilor elvetiene. Sunteti un sculptor al cuvantului:)
Florentina, sa stii ca iti multumesc pentru aceste cuvinte, pentru ca daca scriu pe internet, chiar fac un efort deosebit de mare, pentru ca am multe activitati, dar vreau sa fac o bucurie celor din jur, pentru ca si poeziile celorlalti sunt pentru mine adevarate lumini si le citesc pana seara tarziu.
iti doresc numai bine. voi trage o ``fuga`` pe blogul tau chiar acum. cu drag, dorina n.
Trimiteți un comentariu