întunecare

ai putea crede că
sunt femeia ta cu
stele tatuate pe obraji
cu zâmbet stins în focul nopții
surâs aprins în dungile târzii nu
știu să-ți spun iata am o inimă de os
ascunsă într-un trup apus și glasul
mi-e purtat pe brațele desprinse prin labirint
de la o scorbură la alta caut
numele păsării cu chip de șarpe și corul
copiilor de plumb îmi însoțește pasul
caută aici și
aici e dimineața tristă
la fel de tristă
tresar
ce căutam
poate doar prăbușirea ta
în mijlocul luminii sau
ochii mi-au lasat
rugina peste pleoape și-am încheiat
un timp
un pact
cu nebunia
am jumătățile de inimi încălțate
pe partea dreaptă și
uite tu ai crede că numai aici ne plouă peste
amintiri pătate cu pulberea de gânduri
m-ai umili spunându-mi că
aș fi putut să fiu femeie
castelanului nebun
care-mi visează îngeri fără gene
sculptați pe suflet
de granit