trăiesc în oglinzi adumbrite

trăiesc între spinii a 19 trandafiri albaști am umbrele înserării sculptate pe umeri îmi atârnă firele de nori și stau cu spatele spre cer numărând oamenii de ceară care îmi alunecă în trup simt boabe de ploaie rece și strig munților să-mi dăruiască o nouă cale înspre lumină am să privesc mâinile tale care o să-mi netezească gândurile amorțite

și poate de asta mă plouă noaptea cu picături de tine
macii îmi scutură petale adumbrite oglinzilor tulburi
le cad ciutele în valuri
încercând să ne treacă
dincolo
amorțirea simțurilor apăsătoare piatră a omului din tine
sfarmă urmele suave care îmi desenează vise pe caldarâm
așez mâinile noastre și le cer să se mângâie a pustiu și a trecere prin
petale înroșite genunchii ni se apleacă
ritm infernal de oaste înfrânte ce își caută morții pe câmpie și degetele
răscolesc prin sângele amestect
te strig dar poate glasul
mi l-ai uitat și sprijin copacii la rădăcină  tot te mai caut
să mă ascund