suflu în florile de timp
înălțând zborul frânt cu o
singură aripă
rostogolesc gheme de lumină
țesute în firele de foc
pătrund amurgul violet
în pas de melc mă strâng ocean
de clipe tocite
în calea eternului
culegând boabe de jad
pentru diadema zeiței Lakshimi
și te rog
să nu te tulburi
suflete a meu
când nu te-oi recunoaște
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu