în miez de noapte mă transform în ploaie
dragul meu cu stele de argint pe mantia
de zare ai chipuri vii de broaște pe
care le transformi în crini
și uneori îți ning în gânduri
cu sclipiri de
ramuri albe ai crede că-s un
colț ascuns de pernă
ucigașă strânsă-n
pumnii tăi mărunți
și scrijelesc adânc pereții nopților albastre
ai crede că sunt soarele ascuns în poală de
munții cei trufași orbecăind pe stânca ascuțită
îmi tai cărările prin vis aduc la
căpătâiul patului tablou uitat în jurămintele
morminte și te amestec din țărână
fac iar lumină
stălucindu-ți în piele
ca un felinar
mă-ndes și
te
aprind
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c... -
1.ca o cassandră despletită îmi torc cel din urmă caier aşezată la umbra crucilor lipind poeme îndulcite pe faţa umbrelor de br...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu