luni, 2 ianuarie 2012

dragul meu cu stele de argint

în miez de noapte mă transform în ploaie
dragul meu cu stele de argint pe mantia
de zare ai chipuri vii de broaște pe
care le transformi în crini
și uneori îți ning în gânduri
cu sclipiri de
ramuri albe ai crede că-s un
colț ascuns de pernă
ucigașă strânsă-n
pumnii tăi mărunți

și scrijelesc adânc pereții nopților albastre
ai crede că sunt soarele ascuns în poală de
munții cei trufași orbecăind pe stânca ascuțită
îmi tai cărările prin vis aduc la
căpătâiul patului tablou uitat în jurămintele
morminte și te amestec din țărână
fac iar lumină
stălucindu-ți în piele
ca un felinar
mă-ndes și
te
aprind

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...