duminică, 8 ianuarie 2012

peregrinări

aș fi murit demult dacă
nu ar fi plâns umbrele peste ziduri
cu lacrimi adânci de rouă aș
fi cutremurat pământul așteptând
ultima bătaie a gongului
și tu m-ai fi mângâiat pe creștet
încet cu mișcări de felină îmblânzită
gura mea ar fi înțepenit în stâncă
tremurând

o neîmpăcatule cu cerul
tăcerile mele sunt chiar ziduri și
umbrele-mi sunt dansuri de naiadă
peste pădurile de fluturi

lasă lasă nu mai trece muntele-n amiezi
ies rădăcinile din maluri și eu
te urmăresc prin urma
copilului pierdut

haide nemuritorule cu chip
de fum diminețile mele te țintuiesc
cu piroane în tabloul lui Goia
se petrec năluci apoase
mulțimile din oglinzi le
privesc zîmbind și iar
îmi duc păpușule la râu
le îndem să se înece
așa o dată
încă o dată
până se lasă zorii se întorc și
animalele lui Noe din ceruri
pe pământ

Niciun comentariu:

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...