strigătul
zilei
într-o
tăcere albă
numai
lumina artificială a
lămpii
mi-ar mai putea deschide ochii
-murmurul
viu-
camera
ovală
strigăt
reîncarnat
de
dincolo
al
zilei din mâine
acelaşi
pustiu planând
ca o
chemare ca
un
trup din care
ai
mai putea rupe
insomniacii
mă
caută
mă caută
şi
eu-aceeaşi-
aşteptare
cu chipul verde
sau
vărgat nu îmi
mai
port peste zare zborul
doar
merg la cale
cu
luna amurgindu-mi pasul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu