pe deasupra bulevardului albastru
oamenii trec peste umbrele smerite
nici măcar nu le ating
femeia cu landoul din plastic
plimbă nopțile grăbite
le surâde verde
cu un scârțâit
plutesc în derivă
tremur nervos
cu venele cambrate
pe lângă mine trec studenții
de la litere metaforele lor
post-moderniste îmi zgârie retina
întunericul se cuibărește spasmodic
și eu stau așa ascunsă doar cât
să îmi prind căderile
peste lemnul crucii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu