atât de străvezie îmi este umbra
și nu pot să o mai chem peste ani
visele sunt dimineți cu ochi strălucitori
-personaje conturate- în pieile
alb/negre așezate pe marginea prăpastiei
să le vină un gând răzleț
de plecare peste ape iluzorii
în care înoată numai peștii cu solzi desprinși
cu aripa sângerândă-trist spectacol al
unui poem neterminat sau poate neîncept-si
el mă tot chema de cealaltă parte cu umerii goi
cu pletele înflorite în sânge
desprinse din albul ramurii de măslin
ca niște păsări de cer
dar îmi simt venele scurse
într-o zi cu trupul despicat
și le strig munţilor: heeeiiii!!! mă auziţi???
înalț a mea străfulgerare de gând de dincoace
de întuneric am raniţa umplută cu gloanţe orbite
am otrăvuri parfumate în piept
şi picioarele zdrobite cu genunchii șubrezi
de la atâta neauzire
mi-au crescut fluturii în carne..........................
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu