joi, 26 septembrie 2013

poem neterminat

atât de străvezie îmi este umbra
și nu pot să o mai chem peste ani
visele sunt dimineți cu ochi strălucitori
-personaje conturate- în pieile
alb/negre așezate pe marginea prăpastiei
să le vină un gând răzleț
de plecare peste ape iluzorii
în care înoată numai peștii cu solzi desprinși
cu aripa sângerândă-trist spectacol al
unui poem neterminat sau poate neîncept-si
el mă tot chema de cealaltă parte cu umerii goi
cu pletele înflorite în sânge
desprinse din albul ramurii de măslin
ca niște păsări de cer
dar îmi simt venele scurse
într-o zi cu trupul despicat
și le strig munţilor: heeeiiii!!! mă auziţi???
înalț a mea străfulgerare de gând de dincoace
de întuneric am raniţa umplută cu gloanţe orbite
am otrăvuri parfumate în piept
şi picioarele zdrobite cu genunchii șubrezi
de la atâta neauzire
mi-au crescut fluturii în carne..........................

Niciun comentariu:

Simbioză

Îmi va fi dor de tine pân` la stele, Prietene al meu nocturn, Las ție moștenire cântecele mele Pe care-aș fi putu...