Cândva, într-o frumoasă zi de vară, am plecat împreună cu prietenii mei la pădure ca să adunăm în coșulețe câteva mure.
După ce am cules noi și am amețit stând cu capul în jos vânând prețioasele fructe, ne-am așezat cu toții la umbra unui arbore falnic.
Deodată, s-a auzit un foșnet de frunze și noi am tresărit înspăimântați.
Ne-am întrebat, privind bănuitori înspre locul de unde venea zgomotul:
-Cine poate fi? Nu o fi vreo lighioană din aceea despre care se mai scrie uneori prin povești?
Era doar un animăluț cam speriat de prezența noastă, care s-a apropiat încet și ne-a vorbit:
-Bună ziua, copii! Nu vă speriați. Sunt un biet cerb blestemat și o caut pe vrăjitoare ca să-mi desfacă vraja.
Trei bobițe de lacrimi i s-au desprins din ochi pe când suspina:
-Mi-e tare dor de familia mea. Ei nici nu mai știu că trăiesc...
-Aaaa, deeci nu vrei să ne faci rău și să ne alungi cu coarnele tale ca ramurile de nuc? l-a întrebat cea mai isteață fată dintre noi, Ștefania.
-O, nu ...și nici nu aș putea. Încă mai sunt pe jumătate om, adică prinț, murmură el cu ochii în pământ.
-Doamne, noi nu am văzut niciodată un prinț adevărat. Vrem să te ajutăm. Ce putem să facem pentru tine?
-Puteți să mă însoțiți voi până o găsesc pe vrăjitoare? Mie singur îmi este cam frică prin tufișurile astea care mi se par dușmani și sigur o să dăm de multe pericole. Împreună le vom trece mai ușor.
Eu le-am dat copiilor tonul și am pornit în urma cerbului intonând un cântecel despre prietenie și putere:
când nu ești singur
nu ți-e prea greu
tu prin pădure
te plimbi mereu
și nu ți-e frică...
chiar dacă ziua
se face pitică.
Cred că v-aţi dat seama că noi eram cei mai curajoși copii, aşa cum ar trebui să fiţi şi voi, şi l-am ajutat cu drag pe cerbul blestemat. Adică ne-am ajutat de ,,puterea cuvântului,, şi am găsit-o pe vrăjitoare într-o scorbură. Se înfrupta cu rășină moale şi gustoasă.
Pentru că era în toane bune, i-am zis:
-Preaînțeleptă doamnă (chiar dacă nu arăta ca o doamnă, uneori e bine să măgulești), te rugăăăm să îl eliberez pe acest tânăr pe care l-ai prins în ,,haine,, de cerb şi noi îţi vom fi credincioși toată viată (ziceam asta pentru că știam că nu o să o mai vedem vreodată, dar voi să nu faceți așa, copii, înțelegeți că aici era o situație disperată).
Ce credeți? L-a eliberat pentru că i-a plăcut vocea noastră dulce şi miroasă. Şi noi i-am mulțumit făcându-i plecăciuni, ba din mers i-am mai şi sugerat să nu mai blesteme oamenii şi am luat-o la fugă, care-încotro, cred că de frică.
Cerbul a redevenit prințul şi voinicul de altădată şi, culmea, s-a căsătorit cu doamna noastră învățătoare.
Am fost cu toții la nunta lor şi ne-am distrat pe cinste.
De atunci, doamna ne pune numai note de 10 la educaţie civică.
Ştiţi, voi, copii, oare de ce?
Totul s-a terminat cu bine şi vă dorim tuturor să creșteți curajoși, cinstiți, sănătoși dar şi puternici, pentru că alte lucruri nu prea mai contează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu