cu o singura bretea
atârnând
umlpe străzile cu
păsări de
demult
zăpezile nu mai au
urme împrăștiate
jilave și noi pășim cu
grijă printre goluri
cu degetele în trup
crescute
ni se părea că
suntem tot
mai proaspeți
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu