sâmbătă, 7 septembrie 2013

femeia din mine



între obrazul meu
și-al mării
se ofilește dimineața
un pâlc de nuferi
îmi zâmbește de sub tristețe
arzând în valuri peste singura punte                                                                                   ridicată la porţile nopții
stai
privește!
femeia din mine                                                                                                                   ți-arată cum te vei stinge și
cum se moare
când mă feresc ușor
de articifii
pe sub fardurile înghițite
îmi cresc miile de riduri
şi
m-am dezghiocat
de frunze ca să
te caut pe distanțe foarte largi
acolo
unde nu se mai ating
nici păsările

Niciun comentariu:

Simbioză

Îmi va fi dor de tine pân` la stele, Prietene al meu nocturn, Las ție moștenire cântecele mele Pe care-aș fi putu...