condamnare

aş vrea zicea ea

cu glasul amorţit

mângâindu-şi coardele vocale aş

vrea să se deschidă porţile

cetăţii să intre lupi în haine de miel

să se aşeze la mesele noastre îmbelşugate

-feţi frumoşi ilene cosânzene 

crăiţe-zeiţe fermecate

femei robuste cu pântecele

pline de copii albaştri

bărbaţi cu burţile aplecate

pe noi să

nu ne mai întrebe nimeni

de ce-au murit caii 

unde au dispărut

călăreţii vechiului regat cine

trage clopotul când se adună

nouri înfuriaţi pe deasupra zidului
cu obrajii plesnind

şi ochii holbaţi

aş vrea zicea ea şi

Eeeel (pentru că trebuia să apară fireşte şi un el
altfel nu s-ar mai închega povestea)

aplecat mirosind a mosc transpira

abundent cu braţele sfâşiate

se încolăcea împrejurul

coapselor ei îşi ţesea pânze

din fire de borangic

şi parcă îi îndestula 

tot trupul cu sare sculptată
în forma unor paşi mărunţi

ea rămânea inertă aşa

cu buzele întredeschise

ar fi vrut măcar acum

când se stingea

să-i vadă chipul

dar călăreţii se întorceau

o plesneau îi aruncau 

vorbe de ocară despre o

presupusă moarte a

neînfricatului tribun şi îi ziceau
cu buzele flămânde cu gurile crăpate:

aici vom sta doar Noi

neputincioşi
ca să privim

cum te aruncă cerul