sâmbătă, 21 septembrie 2013

Mătuşa Bianca-Pact necurat

Pe mătuşa Bianca am cunoscut-o într-o zi mohorâtă de toamnă.
De ceva timp, Lili, prietena mea din timpul adolescenţei, îmi tot propunea să o vizităm:
-Trebuie să mergi, e simpatică mătuşa Bianca, şi mai ales, ceea ce e şi foarte important, o să ne ghicească Viitorul.
Am amânat de nenumărate ori întâlnirea asta, care mi se părea nefirească şi stupidă, dar până la urmă am cedat.
Lili era venită, de vreo lună de zile împreună cu familia ei, de prin zona Olteniei şi îmi devenise în scurt timp cea mai bună prietenă.
Locuiau la 5 minute de internatul liceului şi, acum, eram mai mult pe la ei, decât în incinta internatului, ceea ce uneori mi-a atras drastice sancţiuni din partea pedagogului Mihuţ, care mă ţine strict ,,sub supraveghere,,.
Totuşi, nu de puţine ori îl ,,cumpăram,, aducându-i ziarul ,,Sport,, pe care mi-l făcea cadou de fiecare dată fratele lui Lili.
Cu banii în mână, sunam prelung la uşa uzată a unui apartament situat într-un fel de mini-bloc din apropiere.
De dincolo se aud paşi târşiţi de femeie bolnavă şi scrâşnitul cheii în broască, aşa de sinistru, de parcă ar fi tuşit îndelung un om foarte bolnav.
Uşa se deschide cu un huruit şi mai înfiorător, iar în prag ne privea îndelung şi cercetător, singurul ochi sănătos al mătuşii Bianca.
-Aaaa! Lili...Haideţi! Ai adus şi fata. Bine, bine...Uite, acuşi ne face moşu` cafeaua...
Şi tot târându-şi papucii imenşi din lână împletită ne conduce în încăperile întunecoase, mirosind a vechi şi a naftalină.
Bucătăria apărea mai mult a cămară în care ,,un cineva,, foarte grăbit a aruncat căniţe, farfurii de toate felurile, borcane, hărtiuţe pline cu te miri ce, sau doar ambalaje nefolositoare. Toate zăceau ca într-o dezordine atent controlată, bătrâna studiindu-ne feţele ca să vadă ce zicem de acest univers al haosului dirijat.
Bătrânul a apărut după un timp, cocoşat de spate, abia urzit înapoia unor oase ce dădeau să i se desfacă din trup. De picioarele lui se freca leneş o pisică pe care bătrâna o stiga tot...Bianca, şi ceea ce m-a cutremurat neplăcut era lipsa aceluiaşi ochi ca şi al bătrânei. Ambelor le lipsea ochiul strâng, iar în dreptul celuilalt se adâncea disgraţios o groapă diformă, de un verde pregnant, de parcă, prin ochiul treaz s-ar fi făcut un pact necurat cu lumea de dincolo.
Un gând mi s-a întrezărit ca un fulger: ,,dacă mătuşa s-a proiectat în viaţa pisicii şi i-a scos chiar ea ochiul, i-a dat şi numele ei întru o comunicare spirituală mai adâncită.
Acum chiar cred că bănuielile mele erau adevărate.
Lili părea să se simtă foarte bine în atmosfera aceea sumbră de cavou. Vorbea. Uneori glumea cu cele două Biance, însă eu nu puteam să mă mai dezmorţesc.
Parcă îmi amorţise creierul, şi mi se părea că mi se întunecă toate simţurile, că alte forţe oculte, nevăzute încearcă să mă cuprindă în mreje, să mă domine.
Cât îi ghicea lui Lili, ochii celor două(pisică*femeie) clipoceau a ochi complici, simbiotic, de parcă s-ar fi contopit într-o fiinţă nedesluşită.
Lili confirma sau infirma cele spuse şi la urmă i-a dat babei un leu.
Era, de acum, rândul meu să îi dau cana.
Parcă nu era şi aşa destul de apăsătoare atmosfera.
Ochiul bătrân al Biancăi a început să lăcrimeze necontrolat. Mâna ei osoasă mă cuprinde de încheietura palmei stângi şi perforându-mă cu verdele crud al irisului, îmi spune:
-Tu nu poţi fi ghicită într-o cafea, dar am să îţi spun câte ceva din palmă: peste puţin timp vei pleca de aici şi o să lucrezi cu mulţi copii, dar nu asta e viaţa Ta. Viaţa ta o să se clădească între nişte oameni mari. E trist, pentru că nu ai să fii ca ceilalţi şi mereu o să porţi cu tine, în tine o mare nelinişte . Tot vei fugi, şi vei fugi, dar o să fii prinsă, mereu, mereu...Să nu crezi că o să scapi vreodată. Totuşui eşti fire puternică şi dacă te concentrezi ai putea să ghiceşti în ,,vieţile,, oamenilor chiar mult mai bine decât mine.
Brusc, fără nici o legătură cu asta, mătuşa mă întreabă prin ochiul bolnav:
-Ce poţi să îmi spui despre ochiul meu scurs?
Nu gândesc mult şi îi zic, aglomerat, de parcă m-ar fi târât după ea într-o transă:
-Demult, foarte demult, aţi rănit pe cineva, aţi trădat un bărbat la care ţineaţi foarte mult, şi aţi fost lovită cu pumnul din întâmplare. Bărbatul a vrut să lovească în perete, dumneavoastră v-aţi întors faţa într-o fracţiune de secundă şi nu a putut să vă mai ocolească.
Pisica schiorlăie asurzitor la auzul acestor vorbe, de parcă ar fi vrut să se apere de acea lovitură.
Mătuşa Bianca îşi schimonoseşte chipul retrăind acele clipe de demult.
Se pare că am avut dreptate.
Bani nu mi-a mai luat. Dar la plecare mi-a zis:
-Lasă-ţi ,,darul,, ăsta deoparte...Să nu mai spui nimănui ceea ce nu mai vrea să audă. Pleacă, pleacă...
Uşa se închidea cu acelaşi gâjâit, ferecând între pereţii întunecaţi o tristă poveste.
Paşii mătuşii Bianca se împleticesc înapoia umbrei pisicii chioare, moşul se apleacă şi mai mult asupra ibricului aburind a ,,vieţii,, ce vor să fie ghicite.
Alte doritoare în ale căutării ,,adevărului,, fac rând dincoace de zidul tristeţii mătuşii Bianca.
Ele se înghiontesc, chicotesc, se îngrămădesc pe scările insalubre pentru a-şi afla ,,soarta,, sau poate ursitul.
Ies cu mintea tulburată, cu ochii încă arzând.
Strada e liniştită şi pustie.
Nici măcar nu realizez că e deja noapte.
Sper să doarmă pedagogul şi să mă furişez pe vîrfuri în clădire.
-Cât de ciudat a fost totul, zic abia şoptit, privind la faţa impasibilă a lui Lili.
-Aaaa, nuuuu. E doar simpatică, mătuşa Bianca. Pe tine nu te-a prea plăcut. Îi plac firile mai slabe. Tot e bine. Am câştigat un leu, chicoteşte ea. Măine o să ne cumpărăm nişte ,,Eugenii,,.
Şi noaptea trosnea apăsat sub paşii noştri................................................................

Niciun comentariu:

Rechemare

Astăzi numele Lui Sfânt Soarele mi-a arătat. L-am privit cu înfrigurare Şi Lumina I-am aflat. Fiindcă zborul Lui fierbinte Mă încălzea...