cum l-au ucis pe El
emilly îi strigam fetiţei cu ochii depărtaţi iar l-au adus şi vor să mi-l omoare fetiţa îşi aduna în poală ursuleţii tractoraşul de hărtie găştele vii cuţitul de tăiat degete venea în fugă ridicând nouri de fum
emilly îi mai spuneam gâfâind
să nu creadă… că aveam chef de glume pielea mea se veștejește numai atunci ei or să mă iubească pe el mi l-au ucis da da eram aici când îi jupuiau pielea îţi mai aminteşti ................................ şi alergam frământând stopii făceam aceleaşi castele de nisip fără de uşi fără de ferestre de acum mă tot plângeam eu (scâncind neruşinat deşi nu mai eram demult copil) e prea târziu emilly durerea mâinilor mele geana bărbatului de plumb mâna strecurată coapsa mea arzând şi cu toate astea… pe el l-au jupuit l-au tot ucis iar şi iar uite pielea lui dezbrăcată acum de umbre
cum străluceşte dincolo de ferestre
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu