îmi tratez neliniștile
cu ceai negru
feline traversează
strada până la umbră mă
ascund în ochiul plămânului strâmt e
pace e liniște iară în ultimul gând iluziile
dărâmă pereții câteodată e nevoie doar
de o poartă sculptată de o duminică
prea verde sau de o mână îndantelată
care să reînvieze morții
încuiați
în piatra lucioasă
dintr-un simplu
cuvânt
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu