(des)cântec

vântule, cuvântule,
ninge-mă cu flori de soare,
stinge-mi trupul în izvoare,
răcorește-mă cu sete
ielele să mă îmbete,
sparge-mi norii cei de gânduri și
învârte-mă în rânduri,
sfori de timp să mă închinge
zori de ziuă să mă strige.
scapă-mă de umbra mea
să pot nopții-a-mă-nchina,
unduiește-mă în gene ca
iubirea să mă cheme,
să mă scuture-o furtună,
să mă-nghită luna-lună,
luna-lunii luminoasă,
simt,
durerea mi-o apasă.

hai, răstoarnă-mi ploi de stele
să mă înfășori în ele,
să mă-ntorc și din mormânt,
neființă-n zbor de gând.