la marginea răbdării

la marginea răbdării

aceeași căldură înmuia asfaltul
soarele părea un cerc alb
peste o cupolă aruncat și sufletul-pasăre orbă
se zbătea clătinându-se-n maluri
la marginea răbdării luminile
au umbre închise în stejari
secvențe astrale decupate
alb/negru din triumful zeului fecund
şi eu vând călătorilor
licori de anotimp
în care am macerat alunecări.

-hei, călătorule, mai ai timp?
propun un periplu
în esența mesei dacice
te pot zidi am măinile ascunse
şi pieptul ca o stâncă
lumina mea îți poate fi o umbră
dar pot să mă amestec în albastrul buzelor tale
trăindu-ți neînfricat trecutul nu pleca
ți-am răsărit doară cât
să îmi asortez pasul cu palma
sânii cu urmele mâinilor tale

și mă privesc, aşa:

eu-undeva foarte jos,
omizile-mi zăceau umflate
doar un ochi și le-aș fi despicat
burta înghițitoare de fluturi.

tu-eteric plutind alene
înlăuntrul oaselor mele sidefii.

ah colții aceia blestemați
care ne-au devorat neființa
scriindu-ne în trup
cuvântul Libertate și
schilodindu-ne primele iubiri
asemenea unor degete înşirate
retezate cu mare
mare migală.