în caeapacea mea

în carapacea mea de plumb
gânduri de sare mă cuprind și simt cum
mă destram
cum nu îmi mai aparțin cum
altcineva mă locuiește
mă trăiește
închizând odăile interioare
mă strânge la piept ca
pe-o păpușă dezmembrată de cristal îmi
mângâie obrajii adânc săpați de urmele hârtiei îmi
coase rochie de stele
îmi frânge marea la picioare și
îmi țese pânze de păianjen
împrejurul gurii sunt verdele
pădurilor tropicale
sunt fiica rătăcită a lui manu și mă revărs
în sunet de legendă
cântec nocturn nesolitar
ca o știmă nenăscută din apele mâloase-pod ascuns
trăirilor deșarte
și eu
și tu
un cimitir cu nuferii în floare
purtâm pe umeri constelații
sprijin ostenit zâmbirilor zdrobite
în pumni de sticlă
avem umbre de nisip/frânturi nedecupate din râsete sumare