duminică, 26 august 2012

***

*

în universul acela împrăștia mirosul
fricii nu poți să-i mai scapi
chiar vrei dar nu poți
învelită în frunze moarte
fierbi fără să le spui
.

care e opusul curajului? frica zic fără
să îmi pese de indignarea bătrânului profesor
e ceva muuult mai grav spunea
el cu voce stinsă de cercetător uitat
la porțile universităţii/cetății
uitarea îl privea cu
înfumurare tinără și
sănătoasă/femeie de cobalt

o fi vestea aceea pe
care o aștept de mai bine de?
o fi bărbatul cu mâinile retezate
încălecat pe calul fără de copite?
sau furtunile care își caută zid în
case dărâmate?

nu nu zâmbește el blând dezvelindu-și proteza
ieftină îmi îngăduia neștiința

o fi ceva, îmi zic, legându-mi pietrele
de gât îmi atârnau luceferi moi şi calzi
descătușat de un univers
asfixiat aproape
singur visându-mă o clipă
sângerând cu
genunchii chirciți până
aproape de bolta cerească
într-o zi l-au găsit cei de la salubris
mort de-a binelea în
patul lui
bolnav
împăcat și poate odihnit(între zi și noapte)
în patul lui fără de baldachin sau atlazuri
adâncit în curaj și lipsit de
lașitate

2 comentarii:

Deniza C. spunea...

Poezia aceasta, e precum o picătură de apă, care, în cădere, cuprinde tot Universul.

misionara spunea...

multumesc de vizita, Denisa!:)

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor ...