joi, 9 august 2012

rugă-lăuntrică

rugă-lăuntrică

mai îngăduie doamne
gurii mele
să verse
aburul
de lumină
mă va umple
îndesându-mă în maluri
îmi va zice:
-treci!
cu pantofii stâlciți
ai vieții
în mâna dreaptă
mă voi târî
cu picioarele arse
de liniștea asta
perversă stare și
o să îmi umplu golul
de dinafară
înauntru
de dinăuntru
în afară
brațe scrumite mă vor acuprinde
amenințându-mi ochii-aceste
scurse primăveri ostoite
chemate să ți se supună
certătoare și cerșetoare
cu mâinile săpate
într-o liniște albastră

3 comentarii:

Mariana Cristescu spunea...

Ce frumos, doamnă, domnişoară...! Aveţi o sensibilitate aparte şi, dacă îmi îngăduiţi obsrvaţia, prea multă durere pentru un om tânăr... Dar poemul e superb. V-a scăpat totuşi un verb scris inexact, îmi permit să vă semnalez, fiindcă realmente sunteti prea talentată pentru a deveni vulnerabilă gramatical. Se scrie „mă voi târî”, terminaţia corectă este cu î din i.

Mariana Cristescu spunea...

Scuze, şi eu am mâncat un e - de la „observaţia”... Vedeţi ce lesne greşim?!

misionara spunea...

multumesc de lectura si aprecieri. cu drag

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...