din obrazul fleșcăit
al disperării storceam
lacrimi de bronz
săpate cu stropi de sânge
(plămadă a morților fade
cu umărul gol)
pic și pic
pic
suferinde ca bolovanii șlefuiți
cad zgomotos în burta nopții
neminunat descântec
trecător prin gura
asta de cer care
mă înghite
mă înghite cu sughițuri împrumutate
de peste lumi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Silozurile
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
-
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c... -
Un loc al meu Din zori și până-n noapte m-am rugat, Să am un loc al meu, umbrit, fără păcat, În care, nici în zi și nici în noa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu